top of page

VIAȚA ÎNTR-O CASĂ FOLKA

Stilul de viață tradițional, dar modern.

Valorile culese de la părinți și educația generală determină viața de zi cu zi a adulților tineri de azi din Transilvania. Vrând nevrând, se simte un fel de modernizare a etniilor care populau odată regiunile etnografice tradiționale, a căror viață de zi cu zi, datorită tehnologiei, nu mai este alcătuită aproape în întregime din activități cu scopul de susținerea vieții, așa cum au făcut strămoșii noștri cu munca pe câmp și creșterea animalelor. Starea actuală este mai degrabă una intermediară, una în care pe lângă Apple MacBook încape și briceagul în ghiozdan.

Care este stilul de viață a locuitorilor dintr-o casă Folka?

Folka reprezintă un stil de viață care manevreaza intre cariera si timpul liber, ca angajat, manager, sau dezvoltând propriul start-up pentru realizarea de sine. Pe lângă cariera lor, ei simt că trebuie să-și facă timp pentru a-și satisface nevoile sociale și nevoia de natură, pe care le împlinesc petrecând timp cu familia și prietenii, mergând la diferite excursii sau participând la evenimente culturale. O casă precum cele oferite de Folka merge mână în mână cu respectarea tradițiilor și un stil de viață vibrant. Datorită proiectării lor, nu trebuie să petreceți mult timp întreținând casa, sistemele sale răspund nevoilor epocii moderne. Designul interior al caselor cu trăsături de stil tradițional și contemporan a fost reconsiderat față de vechile case țărănești, care nu aveau încă loc pentru bucătăriile americane, încăperile de birou și garderoabe. Secuiul modern iubește natura, interacționează cu ea nu doar ca bunicii noștri, dar face și drumeții, off-road sau ciclism enduro înconjurat de liniștea munților.

Kitchen Counter

Sarmale în bucătăria americană

Utilizarea spațiului și utilizarea instrumentelor moderne joacă un rol important în arhitectura contemporană. Bucătăria americană este preferata multora, în aceeași timp aceasta provoacă totuși dureri de cap multor familii din Europa de Est. Toată lumea iubește mirosul de sarmale, dar nu este decent să așteptați oaspeții în așa fel încât partea centrală a casei să fie umplută de mirosul mâncării festive pregătite în cursul zilei. La proiectarea caselor tip Folka am încercat să facem față și acestor provocări și oferim posibilitatea tuturor stilurilor de bucătării. Același filozofie este valabil și pentru orice altă încăpere unde ne putem confrunta cu dificultăți similare.

Slow living

Conceptul de viață ”slow living” devine din ce în ce mai popular în rândul tinerilor și adulților tineri. Acest stil de viață încearcă să contracareze goana maniacă susținând un mod de viață spectaculos mai lent pentru toți cei cărora le place să consume produse locale, să călătorească local și să participe în viața culturală locală. Unui contemporan transilvănean îi place, de asemenea, să-și petreacă timpul în grădina lui de legume și să facă gem. Și noi suntem susținătorii ai acestui stil de viață care creează valoare.  

Couple in Nature

Mediul rural și conviețuirea cu natura

Satele, printre care și satele transilvănești, joacă încă un rol extrem de important în păstrarea relației dintre oameni și natură. A arăta exemplu bun și a transmite cultura generației mai în vârstă, care încă duc o viață tradițională, păstrează animale și se plimbă prin păduri, sunt cheia pentru păstrarea valorilor noastre.

bottom of page